Termeni si Conditii

1.Definiții

1.1 House of Custom - este denumirea comercială a HOUSE OF PROJECTS S.R.L., persoană juridică de naționalitate română, având sediul social în Str. Sibiu nr. 17, bl. Z5, sc. A, et. 5, ap. 35, Bucuresti Sector 6, având număr de ordine în Registrul Comerțului J40/18690/21.09.2022, cod unic de înregistrare fiscală RO47206180, având CUI 46873984 (denumită și “platforma” în acești Termeni și Condiții), denumire comercială aferentă si activității desfășurate pe site-ul cu domeniul houseofcustom.ro sau în sediile cu același nume a HOUSE OF PROJECTS S.R.L.

1.2. Platforma, Marketplace - reprezintă platforma online www.houseofcustom.ro ce oferă Artistului/Vânzatorului posibilitatea de a-și vinde produsele, prin intermediul propriului magazin online, creat pe houseofcustom.ro

1.3. Utilizator - persoană fizică peste 18 ani cu capacitate de exercițiu deplină sau persoană juridică care navighează pe platformă și care utilizează serviciile platformei

1.4. Client - utilizator care își crează un cont de client pe platformă

1.5. Artist - utilizator care își creează cont de artist, cu scopul de a confecționa, personaliza, picta și alte derivate, îmbrăcăminte, încaltaminte, accesorii etc; Partener/ă House of Custom, care poate posta, modifica și comercializa propriile produse prin intermediul platformei

1.6. Administrator - HOUSE OF PROJECTS S.R.L., persoană juridică sau fizică cu drepturi depline în orice constă activitatea desfășurată pe platformă, atât timp cât nu încalcă drepturile celorlalți utilizatori, cu excepția cazului în care ceilalți utilizatori nu respectă Termenii și Condițiile platformei

1.7. Magazinul artistului - pagină dedicată, care se creează automat la înființarea unui cont de artist, pe care se găsesc informații, descrieri, poze și produse ale artistului. Această pagină se poate accesa la următoarea adresă: https://houseofcustom.ro/shop/[numelemagazinului]. Numele magazinului este ales de artist în timpul procesului de înregistrare și poate fi modificat ulterior

1.8. Dashboard - panoul de control al Artistului, unde poate gestiona comenzi, vizualiza rapoarte și știri de la administrator

1.9. Artist Favorit - artist pe care un client a decis să-l adauge într-o listă proprie accesibilă la adresa https://houseofcustom.ro/user/favorite/ prin apăsarea butonului “Favorit” de pe pagina magazinului artistului

1.10. Cont - parte a website-ului accesibilă la adresa https://houseofcustom.ro/user/dashboard în care un utilizator poate avea acces dacă se înregistrează în baza de date folosind adresa de e-mail și o parolă. În această parte, utilizatorul își poate oferi informații personale cum ar fi: nume, prenume, număr de telefon, adresă de livrare etc

1.11. Produs - orice obiect fizic sau serviciu care poate fi achiziționat prin intermediul platformei

1.12. Review - recenzie scrisă de către orice utilizator care a achiziționat un produs și vrea să-și împărtășească experiența personală referitoare la calitatea produsului și serviciului oferit de către un artist

1.13. Rating - scor format ca medie între unul sau mai multe review-uri oferite de către clienți cu scopul de a evalua calitatea produselor sau serviciilor achizitionate, după finalizarea comenzii. Evaluarea se face sub formă de stele, fiecare client având opțiunea să ofere între o stea, reprezentând satisfacerea minimă, și cinci stele, reprezentând satisfacerea maximă

1.14. Comentariu - orice text scris în secțiunea de review

1.15. Comanda - procesul de cumpărare la distanță prin intermediul platformei, reprezentând un acord între artist și client prin care aceștia se înțeleg ca clientul sa faca plata integrală a prdousului/produselor solicitate și ca artistul să livreze produsul/produsele solicitate la adresa pe care utilizatorul a introdus-o sau care s-a introdus automat pe baza unei comenzi anterioare în procesul de plasare a comenzii

1.16. Continut - orice informație, detaliu sau element prezent pe platformă

1.17. Tranzactie - încasarea unei sume de către artist prin vânzarea unui produs sau de către un utilizator prin returnarea produsului

1.18. Termeni si Conditii - este folosit pentru a desemna prezentul document, ce conține reguli obligatorii aplicabile oricărei persoane fizice/juridice care utilizează serviciile puse la dispoziție de către platforma houseofcustom.ro

1.19. Contract - contractul la distanță încheiat între PROJECTS GALLERY S.R.L. (administratorul platformei) si Utilizator, fără prezența fizică, simultană, a acestora; prin bifarea căsuței de acceptare a prezenților Termeni și Condiții

1.20. Chat - funcție a platformei care permite mesageria directă, în timp real, între Artiști, Clienți și Administratorii House Of Custom

1.21. Zi - zi calendaristică

1.22. Adresa de contact - contact@houseofcustom.ro

1.23. Newsletter - mijloc de informare periodic, exclusiv electronic prin email

1.24. Servicii - funcționalitățile puse la dispoziție de House of Custom prin intermediul platformei

2.Prezentarea servicilor oferite

2.1. Platforma houseofcustom.ro a fost creată cu scopul de a conecta Artiștii români cu Clienții dornici sa cumpere produse personalizate

2.2. House of Custom pune la dispoziția Artiștilor următoarele servicii:

  • Alocarea unui spațiu virtual, unde aceștia își pot gestiona propriului magazin online pe platformă: creare magazin, listarea produselor, confirmarea și gestionarea comenzilor
  • Informații și rapoarte despre vânzări, numărul de vizualizări al produselor, comenzi etc
  • Promovarea lor și a produselor vândute de aceștia, atât pe platforma cât și în mediul online, pe social media, prin intermediul campaniilor efectuate de administratorii platformei sau de colaboratori ai acestora etc.
  • Promovarea artiștilor în afara mediului online prin campanii publicitare, bannere, reclame, colaborări cu terți etc.
  • Posibilitatea de a primi evaluări ale calității produselor vândute pe site și a serviciilor oferite (punctaj de la 1* – 5*)
  • Funcție de mesagerie în timp real cu clienții

2.4. House of Custom pune la dispoziția tuturor utilizatorilor următoarele servicii

  • Servicii de vânzare-cumpărare
  • Posibilitatea comunicării cu alți Utilizatori & Administratorul site-ului, prin intermediul platformei
  • Asistență permanentă prin furnizarea datelor de contact vizibile pe platforma la https://houseofcustom.ro/contact, sau prin butonul de Whatsapp
  • Acces gratuit la articolele cu informații utile de la rubrica "Blog" a site-ului
  • Abonarea gratuită la newsletter-ul cu noutățiile si promoțiile de pe site

2.5. Utilizatorii înțeleg și sunt de acord că:

  • Servicile oferite pe site includ promovarea în mediul online și offline, pentru ca platforma să-și atingă scopul pentru care a fost creată
  • Serviciile pot include anumite comunicate (de ex. Anunțuri legate de noi funcționalități, newsletter, mesaje de solicitare a evaluării serviciilor, mesaje administrative etc.), și că acest tip de comunicare este considerat ca făcând parte din statutul de membru
  • Pot opta oricând pentru neprimirea lor, accesând linkul de dezabonare de la sfârșitul newsletter-ului

3.Prevederi Generale

3.1. Acești Termeni și Condiții se aplică în toată activitatea HOUSE OF PROJECTS S.R.L. desfășurată prin intermediul platformei houseofcustom.ro

3.2. Fiecare utilizator acționează în mod individual pe platformă și este răspunzător pentru toate acțiunile pe care le desfășoară cu ajutorul sau prin intermediul House of Custom, HOUSE OF PROJECTS S.R.L. nefiind responsabilă pentru nicio faptă a acestora.

3.3. Utilizarea serviciilor platformei House of Custom de către Utilizatori, respectiv înregistrarea și crearea unui cont pe site implică acceptarea completă de către aceștia a conținutului prezentului contract „Termeni și Condiții de utilizare” și a documentelor la care face referire, precum și a acceptării utilizării poștei electronice (e-mail) ca mod de comunicare scrisă la distanță. Prin utilizarea platformei, toți utilizatorii își dau implicit acordul cu tot ceea ce este menționat în acest contract;

3.4. HOUSE OF PROJECTS S.R.L. își rezervă dreptul de a modifica acest contract în orice moment fără nicio notificare în prealabil a utilizatorilor cu cont. Aceștia vor fi notificați în sectiunea de notificări pe platforma sau pe email.

3.5. Modificările contractului intră în vigoare la 7 zile de la adăugarea acestora pe platformă, acestea fiind vizibile în prezentul document.

3.6. Termenii și Condițiile pot fi accesate la adresa: https://houseofcustom.ro/termeni-si-conditii;

3.7. Conținutul publicat în cadrul platformei respectiv materiale text, grafice și video, este protejat conform Legii drepturilor de autor nr. 8/1996 cu modificările ulterioare. Astfel, orice reutilizare, de către o persoana fizica sau juridică exceptând HOUSE OF PROJECTS S.R.L., a oricărui material regăsit pe houseofcustom.ro este strict interzisă dacă nu există acordul scris a persoanei care a publicat acel material

3.8. Artiștii care postează produse pe platformă, încărcând astfel poze, texte și alte elemente aferente fiecărui produs, oferă HOUSE OF PROJECTS S.R.L. dreptul la reutilizarea acelor elemente și informații în cadrul platformei și în afara acesteia, în scopuri de marketing, cum ar fi postarea produselor pe rețele sociale, pe materiale publicitare, bannere, reclame etc.;

3.9. În contextul punctului 3.8, artiștii pot oricând solicita HOUSE OF PROJECTS S.R.L. la adresa contact@houseofcustom.ro să șteargă materialul care conține produsul sau informații despre produsul lor, HOUSE OF PROJECTS S.R.L. fiind obligat să șteargă acea postare/material publicitar în termen de 7 zile lucrătoare.

3.10. Politica de confitențialitate se poate accesa la adresa: https://houseofcustom.ro/confidentialitate/;

3.11. Politica de utilizare a cookie-urilor se poate accesa la adresa: https://houseofcustom.ro/cookies/;

3.12. Orice persoană fizică peste 16 ani sau persoană juridică cu acces la internet și cu setările corespunzătoare a motoarelor de căutare poate accesa platforma;

3.13. Este interzis accesul pe platformă persoanelor cu vârsta sub 16 ani fără a fi supravegheați de un tutore sau de o persoană cu vârsta legală pentru a naviga pe internet.

3.14. House of Custom lucrează cu terți pentru a oferi servicii suplimentare sau mai bune utilizatorilor săi. S.C. PROJECTS GALLERY. nu este răspunzătoare pentru interacțiunea terților cu utilizatorii;

3.15. Prin acceptarea acestor Termeni și Condiții utilizatorul confirmă că a citit și a înțeles în totalitate conținutul documentului;

3.16. House of Custom are dreptul în orice moment să modifice elemente de design și funcționalitate ale site-ului;

3.17. În cazul în care platforma va suferi probleme tehnice, House of Custom are obligația să repare aceste probleme în cel mai scurt timp posibil, utilizatorii înțelegând că în situații majore funcționalitatea site-ului ar putea fi limitată sau restricționată pe perioada lucrărilor de remediere;

3.18. HOUSE OF PROJECTS S.R.L. poate decide în orice moment să închidă platforma, atât timp cât toate comenzile au fost finalizate și toate datoriile financiare față de utilizatori și artiști au fost plătite;

3.19. House of Custom își rezervă dreptul de a nu mai accepta nicio cerere de înregistrare de la un utilizator a cărui cont a fost șters de pe platformă

3.20. Limba care guvernează platforma este limba română, dar pot exista și cuvinte/expresii în limba engleză, toți utilizatorii confirmând că înțeleg aceste cuvinte și expresii

4.Conturi

4.1. - Există două tipuri de conturi disponibile utilizatorilor pe platformă: Client și Artist;

4.2. - Conturile pot fi create la adresa https://houseofcustom.ro/seller/register sau pe https://houseofcustom.ro/user/register

4.3. - Toate informațiile oferite prin intermediul conturilor sunt procesate conform Politicii de Confidențialitate a platformei

4.4. - Fiecare cont se crează oferind informațiile cerute în procesul de înregistrare. Utilizatorii care își crează un cont pot accesa mai multe secțiuni și servicii pe platformă decât utilizatorii care nu au cont. Utilizatorii cu conturi de Artist pot accesa secțiuni și servicii diferite pe platformă fata de utilizatorii cu conturi de Client

4.5. - În cazul în care utilizatorul își uită parola, aceasta poate fi resetată la adresa https://houseofcustom.ro/user/forgot/

4.6. - În cazul în care utilizatorul nu își poate accesa contul și nu își poate schimba parola, acesta va trebui să-și facă un cont nou. Pentru ștergerea contului vechi, utilizatorul va trebui să informeze House of Custom la adresa de contact despre situația întâmpinată, iar în urma unei verificări efectuate de House of Custom, contul va fi șters

4.7. - Conturile pot fi solicitate a fi șterse oricând de către proprietarii acestora

4.8. - House of Custom poate șterge orice cont a oricărui utilizator care încalcă Termenii și Condițiile platformei sau care are un comportament neadecvat pe platformă sau în procesul de vânzare-cumpărare fără nicio notificare

5.Politica de vânzare și cumpărare

5.1. - Orice utilizator care are vârsta legală, introduce informațiile cerute în procesul de cumpărare, este de acord cu Politica de Confidențialitate, Termenii și Condițiile House of Custom, implicit cu termenii artistului, și care plătește contravaloarea produselor achiziționate poate cumpăra produse

5.2. - Artiștii sunt singurii utilizatori care pot posta, modifica și vinde produse. Aceștia sunt pe deplin răspunzători de modul în care își desfășoară activitatea, de produsele pe care le vând, de modul în care livrează produsele, de modul în care gestionează datele cu caracter personal, de modul în care interacționează cu ceilalți utilizatori și de orice alt aspect ce poate interveni în procesul de postare, prezentare și vânzare a produselor lor

5.3. - Comunicarea cu Artistul se poate realiza prin interacțiunea directă cu acesta în secțiunea de mesaje. Artistul are libertatea de a gestiona informațiile primite numai în scopul finalizării comenzilor fără a fi nevoit sa aducă justificări pentru aceasta

5.4. - Orice problemă apărută în procesul de achiziționare între un utilizator și un artist se va rezolva între cei doi pe cale amiabilă. Orice problemă poate fi raportată la adresa contact@houseofcustom.ro, la numărul de telefon 0731365393 sau 0751979810, sau în funcția de chat support de pe platformă. House of Custom poate interveni în soluționarea problemei, însă nu are obligația să facă acest lucru. Dacă cele două părți (utilizatorul care a cumpărat un produs de la artist și artistul) nu se pot înțelege pe cale amiabilă, aceștia pot sesiza o instanță judecătorească pentru a rezolva problema

5.5. - Artiștii sunt răspunzători în totalitate de activitatea lor fiscală, House of Custom fiind intermediar, nu comerciant

5.6. - După plasarea unei comenzi, atât artistul, cât și utilizatorul care a plasat comanda vor primi o notificare pe e-mail referitor la comanda plasată

5.7. - Procesarea informațiilor necesare plasării unei comenzi nu fac parte a Politicii de Confidențialitate a platformei. Astfel, atât utilizatorul care a achiziționat de la artist, cât și artistul, garantează că nu vor folosi informațiile obținute în niciun alt scop decât cel pentru care au primit informațiile respective adică îndeplinirea comenzilor. În caz contrar, ambele părți sunt răspunzătoare în fața legii pentru modul de utilizare a acelor informații personale, House of Custom neavând nicio responsabilitate

6.Publicarea produselor

6.1. - Pe platforma House of Custom artiștii pot vinde doar produse personalizate incluzând, dar fără a se limita la produse handmade, do it yourself etc., cât și servicii de personalizare la comandă

6.2. - Toti artiștii se obligă sa comercializeze doar produse nefolosite, noi (modificate de ei)

6.3. - Fiecare artist are acces la o zonă dedicată în platformă, accesibilă de către aceștia la adresa https://houseofcustom.ro/seller/dashboard, denumită în continuare Dashboard;

6.4. - În Dashboard fiecare artist își poate adăuga și modifica informațiile personale, politica de retur, timpul de procesare, modul de livrare, pot publica și modifica produse, adăuga poze, urmări comenzi, vizualiza review-uri, vizualiza statistici ș.a.m.d. Administratorii House of Custom pot vizualiza oricând toată activitatea artiștilor în panoul de control;

6.5. - Artiștii pot publica produse din panoul de control adăugând poze, gif-uri, nume, preț, ș.a.m.d

6.6. - Artistul poate activa opțiunea de “acceptă personalizare” pentru orice produs, însemnând că acceptă cereri de personalizare a produsului după solicitările clientului. Aceste solicitări trebuie discutate înainte de a comanda produsul. Dacă acestea nu au fost discutate între artist și client înainte de plasarea comenzii, artistul va considera ca s-a solicitat produsul din poze.

6.7. - Artiștii pot publica produse în orice moment doresc. În cazul în care unele informații lipsesc sau în cazul în care produsul încalcă Termenii și Condițiile platformei, artistul va fi notificat. După ce un produs a fost publicat, acesta poate fi modificat și/sau șters fără nicio aprobare în prealabil

6.8. - Dacă artistul încalcă Termenii și Condițiile sau dacă postează poze, texte sau orice alte elemente cu caracter obscen, defăimator, vulgar, care instigă la ură sau care are un caracter imoral sau ilegal, produsul va fi șters imediat ce a fost sesizat, iar contul artistului va putea fi șters fără nicio notificare a artistului. Ulterior artistul riscă să poarte răspunderea pentru fapta sa în fața instituțiilor judecătorești

6.9. - Administratorii platformei au dreptul să vizualizeze toată activitatea conturilor tuturor utilizatorilor platformei pentru a se asigura de respectarea prezentului contract.

6.10. - Fiecare artist se obliga sa incarce pe platforma numai poze reale ale produselor personalizate de catre acestia, asupra carora au drepturi depline, de proprietate intelectuală

7.Procesarea plăților

7.1. - Pentru a putea plasa o comandă, cumpărătorul trebuie să plătească totalul comenzii cu plată online prin card bancar, prin utilizarea serviciilor procesatorului de plăți online integrat pe site de către Administratorul platformei

7.2. - Artistul va încasa contravaloarea produselor vândute minus comisionul House Of Custom de la administratorul platformei prin procesorul de plată odată ce a încărcat AWB-ul de livrare și a schimbat statusul comenzii în 'trimisă către client

7.3. - Produsele comandate pe platformă trebuie achitate integral

7.4. - O comandă lansată de Client este considerată a fi fermă, urmând a fi procesată și livrată în termenii specificați de artist pe pagina produsului . După expedierea comenzii (predarea coletului curierului), artistul va bifa pe platformă "Trimisă către client”, moment în care Clientul va primi o notificare în acest sens în secțiunea de notificari din platforma cât și pe email

7.5. - House of Custom reține un comision de 9% pentru artiștii înregistrați și verificați până la data de 1.04.2023 pentru primele 5 comenzi, 12% pentru restul comenzilor și artiștilor. Comisionul se deduce din orice vânzare pe care un artist o face prin intermediul platformei. Acest comision este inclus în prețul pe care artistul îl atribuie fiecărui produs.

7.6. - House of Custom poate modifica oricând acest comision. Modificarea intră în vigoare la 7 zile calendaristice de la publicarea ei, toți artiștii parteneri fiind informați de această modificare în secțiunea de anunțuri a platformei, pe e-mail sau telefonic

7.7. - Comisionul reținut de House of Custom din tranzacțiile de pe platformă înainte de a putea fi considerat profit, este și va fi investit în:

  • 2,4% este comisionul procesorului de plăți actual
  • Promovarea artiștilor și a proiectului HoC (SEO, Google Ads, Social Media și influencer marketing, giveaways, colaborări etc.)
  • Dezvoltarea și mentenanța platformei
  • Utilități House of Custom
  • Management și support staff

8.Procesare și Livrare

8.1. Fiecare artist are propria politică de procesare a fiecărui produs în parte și este răspunzător pentru livrarea acestora;

8.2. Artistul se obligă să ambaleze și să expedieze, în mod corespunzator, produsele comandate de clienți în magazinul său online

8.3. Produsele sunt livrate momentan doar pe teritoriul României, iar livrarea produselor se va face prin intermediul firmei de curierat aleasă de artist

8.4. Costul de livrare aferent produselor comandate va fi specificat de artist la adăugarea produselor și va fi suportat de Client când plasează comanda, adaugându-se la totalul comenzii.

8.5. Efectuarea unei comenzi fictive sau refuzarea/neprimirea comenzilor la livrare, în mod intenționat, de către Client, duce la dezactivarea contului de pe platformă și nereturnarea banilor.

8.6. Artistul își rezervă dreptul să întarzie sau să anuleze livrări ale produselor comandate, dacă acestea nu pot fi onorate din motive de forță majoră (care includ: incendii, explozii, inundații, epidemii, greve, acțiuni guvernamentale, războaie, acte de terorism, proteste, răscoale, tulburări civile sau alte motive, conform uzanțelor legii românești)

8.7. Timpul de procesare a unui produs este vizibil pe pagina fiecărui produs; acesta însemnând timpul în care un artist confecționează/pictează produsul, de la primirea comenzii până expedierea acesteia.

8.8. Timpul mediu de livrare a unui produs este de aproximativ 1-4 zile lucrătoare; însemnând intervalul de timp de la predarea comenzii curierului până la livrarea pachetului la Client.

8.9. Artistul se obligă să respecte timpul de procesare specificat, putând oricând să trimită comanda într-un timp mai scurt, dar să nu depășească termenul maxim;

8.10. În cazul în care coletul întârzie din a ajunge la cumpărător din motive ce țin de curier sau de fenomene extreme, atât artistul cât și House of Custom nu se fac vinovați de această întârziere;

9.Retur

9.1. Majoritatea produselor comercializate prin intermediul House of Custom sunt produse personalizate încadrate în articolul 16 al Ordonanței de Urgență nr. 34/2014; fiind astfel exceptate de la dreptul de retur.

9.2. Pentru produsele care nu sunt încadrate în articolul 9.1. fiecare artist are politica sa de retur pe care se obligă să o respecte în totalitate. În caz contrar, acesta răspunde în nume propriu în fața legii pentru acțiunile sale. Politica de retur trebuie să fie vizibilă pe pagina produsului. Dacă nu este vizibilă, se consideră că acele produse nu pot fi returnate;

9.3. Puteți oricând contacta artistul pentru a-i solicita un retur, iar acesta vă va informa care este politica de retur și vă va îndruma către următorii pași.

9.4. În cazul unor dispute, House of Custom poate sa intervină, dar nu are obligația.

9.5. Artistul poate anula o comandă doar contactând administratorii House of Custom prin funcția de chat, whatsapp, sau mail

10.Recenzii

10.1. Fiecare utilizator se obligă să posteze ca recenzie doar informații adevărate, sfaturi constructive și să-și exprime punctul de vedere bazat doar pe fapte reale din experiența sa personală;

10.2. Recenziile pentru un produs pot fi adăugate doar de către clienții care au cumpărat produsul respectiv, acestea fiind vizibile pe pagina produsului;

10.3. Administratorul este singurul care are dreptul de a șterge un comentariu și/sau o recenzie, dacă acesta încalcă regulile comunității sau dacă artistul poate dovedi că recenzia nu este aferentă/corectă.

10.4. Nu sunt permise recenziile, indiferent de natura lor (pozitivă/negativă), care:

  • Au caracter mincinos
  • Au limbaj vulgar;
  • Instigă la ură, sexism, rasism, xenofobie, pedofilie etc.;
  • Nu sunt bazate pe experiența reală a clientului;
  • Au caracter imoral/ilegal;
  • Pot fi considerate spam

11.Secțiunea de chat/mesaje

11.1. Secțiunea de mesaje este o un serviciu de conversație care permite utilizatorilor care au cont să trimită și să primească mesaje pe platformă, în timp real.

11.2. Chatul poate fi folosit pentru discuții între clienți și artiști în legătură cu

  • Detalii privind modelul,culorile, dimensiunile și orice alt detaliu despre viziunea lor asupra produselor personalizabile pe care și le doresc
  • Statutul comenzilor
  • Întrebări și răspunsuri despre experiența artistului în domeniul articolelor vestimentare personalizabile
  • Detalii materiale, mărimi, vopsele etc. folosite la confecționarea/pictatul produselor
  • Detalii livrări
  • Detalii durabilitate, îngrijire produs etc.
  • Orice alte detalii relevante îndeplinirii comenzilor

11.3. Este interzisă folosirea chat-ului în orice alt scop, altul decât cele mai sus menționate; sunt interzise mesajele care:

  • Au limbaj vulgar
  • Instigă la ură, sexism, rasism, xenofobie, pedofilie etc.
  • Au caracter imoral/ilegal;
  • Au caracter mincinos;
  • Pot fi considerate spam;
În caz contrar House of Custom poate aplica sancțiuni explicate la articolul 13 din prezentul document

11.4. House of Custom își rezerva dreptul de a avea acces deplin la toate mesajele din chat-ul platformei (pe o perioada de 30 de zile de la trimiterea lor) pentru a se asigura că prezentul contract este respectat.

12.Confidențialitate

12.1. Politica de prelucrare a datelor utilizatorilor poate fi regăsită la adresa: https://houseofcustom.ro/confidentialitate;

12.2. Toate procesele interne, procedurile și modul de desfășurare al activității care vor fi dezvăluite artiștilor verbal sau automat prin utilizarea platformei sunt informații confidențiale și este interzisă dezvăluirea acestora oriunde în spațiul public, dar nu numai

12.3. Toți artiștii și utilizatorii se obligă să nu copieze și să nu creeze o platformă asemănătoare cu House of Custom.

13.Interdicții și Sancțiuni

13.1. PROJECTS GALLERY SRL nu este responsabilă pentru:

  • identitatea Clienților site-ului și veridicitatea datelor menționate de aceștia în conturile lor;
  • eventualele disfuncționalități temporare/integrale/parțiale care ar putea să apară în programul informatic al site-ului
  • imposibilitatea accesării site-ului, datorită nefuncționării serviciului de web hosting, sau a altor cauze externe, care nu țin de administrarea propriu-zisă a site-ului
  • eventuale prejudicii /pagube suferite de vreun Utilizator, rezultate ca urmare a
    1. imposibilității accesării site-ului
    2. interpretării eronate a conținutului site-ului (inclusiv a prezentului contract);
    3. neîndeplinirea obligațiilor asumate de către Utilizatori
    4. pierderea anumitor informații din contul Utilizatorilor ca urmare a unor virusări a platformei sau a serverului de hosting
În cazul în care sesizați că s-a întâmplat acest lucru, vă rugăm să ne contactați pe e-mail, telefonic, sau prin funcția de Whatsapp.

13.2. Este strict interzis artiștilor să folosească platforma sau să își dezvăluie datele cu scopul de a redirecționa clienții către alte platforme/magazine/procesatori de plată care nu sunt partenere House of Custom.

13.3. - Nerespectarea oricărui articol din prezentul contract poate duce la sancțiuni aferente, precum avertisment, suspendarea contului pe o perioada determinată de administratori sau permanentă, ștergerea contului, fără ca societatea sa aibe obligația să se justifice în orice mod, sau la răspundere în fața Judecătoriei Sector 3.

13.4. Legea aplicabilă acestui contract este Legea Română.

14.Litigii

14.1.Toate problemele și neînțelegerile între cumpărător și artist vor fi rezolvate de către aceștia. House of Custom putând, dar nefiind obligată, să intervină în medierea acestora

14.2. Indiferent de conflict, părțile vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin negocieri directe, orice neînţelegere sau dispută apărută în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului. În caz contrar, litigiile vor fi soluționate conform legislației din România;

14.3. Orice neînțelegere sau dispută apărută între HOUSE OF PROJECTS S.R.L. și orice tip de utilizator se va încerca prin toate eforturile a se rezolva pe cale amiabilă și/sau prin negocieri directe. În caz contrar, litigiile vor fi soluționate la Judecătoria Sectorului 3 București.